Evocare prof.dr. ing. Emanoil Diaconescu

Evocare prof.dr. ing. Emanoil Diaconescu

Prof. univ. dr. ing. Emanuel Diaconescu, primul rector al Universității “Ștefan cel Mare”, a încetat din viață

A trecut în veșnicie profesorul și omul de cultură, academicianul EMANUEL DIACONESCU, figură emblematică a învățământului superior românesc, creator de școală, mentor pentru generații de discipoli.

Născut la Buru, în județul Cluj, la 7 februarie 1944, academicianul EMANUEL DIACONESCU a absolvit în 1966 Institutul Politehnic din Iași, Facultatea de Mecanică, începând la aceeași instituție de învățământ superior o carieră academică strălucită și exemplară. Este șef de lucrări la Institutul Politehnic din Iași în perioada 1972-1976, pentru ca în 1976 să sosească la Suceava. Odată cu venirea sa la Institutul de Învățământ Superior din Suceava, a luat ființă aici învățământul tehnic, din care s-au format toate facultățile de profil de astăzi. A fost, pe rând, șef de catedră, decan pentru o lungă perioadă, din 1976 până în 1990. Din 1990, an în care se înființează Universitatea „Ștefan cel Mare”, până în 2004, perioadă de mari transformări, în care au apărut o serie de noi facultăți, a fost rectorul, iar din 2004 – prorectorul Universității sucevene. Toate facultățile cu profil tehnic de la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava îi datorează academicianului EMANUEL DIACONESCU existența. Prestigiul și autoritatea de care s-a bucurat s-au transferat asupra instituției pe care a reprezentat-o, cu care, de altfel, s-a identificat. Devenise în 1975 Doctor în Științe (PhD), specialitatea Lubrificație, la Universitatea din Londra, titlu echivalat cu cel de Doctor Inginer în România, și obținuse, în același an, Diploma Colegiului Imperial Londra în Inginerie Mecanică. La Institutul de Învățământ Superior din Suceava devine în 1977 conferențiar, obținând în 1981 titlul de profesor universitar. O carieră strălucită, care avea să fie încununată în 1990, când a devenit Membru corespondent al Academiei Române. Ca om, profesor și renumit om de știință, a fost apreciat, respectat și admirat de studenți, cadre didactice și de întreg mediul academic românesc și mondial. Academicianului EMANUEL DIACONESCU i se acordă în 2004, de către Președinția României, Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. De altfel, a creat școala suceveană de tribologie, recunoscută în plan mondial. În perioada 1989-1997 a fost membru corespondent și, din 2004, membru plin al Consiliului Internațional de Tribologie, membru al Comitetului Internațional ASME de Mecanica Contactului, din 2003, membru al Comitetului Internațional ASME de Nanotribologie și Micro/Nano sisteme, vicepreședinte (1987-2004) și președinte al Asociației Române de Tribologie, președinte al Comisiei de Tribologie a Academiei Române (din 1993). Cercetările în domeniul tribologiei și mecanicii contactului l-au făcut cunoscut în întreaga lume. Excelent vorbitor de engleză, franceză și rusă, a fost invitat pentru a susține conferințe științifice la Universitatea din Cambridge, la Colegiul Imperial din Londra, Colegiul Trinity din Dublin, INSA Lyon, École Centrale Lyon, Institutul de Materiale Londra, Institutul de Macromolecule Praga, Universitatea Catolică Leuven. A reprezentat peste tot, cu onoare, învățământul românesc, cercetarea românească și România. A beneficiat de două burse de cercetare COST, la Colegiul Imperial din Londra și la Institutul Național de Științe Aplicate din Lyon, și a fost membru în Consiliile editoriale ale revistelor Academiei Române „STUDII ȘI CERCETĂRI DE MECANICĂ APLICATĂ” și „MÉCANI-QUE APPLIQUÉE”. A fost referent științific la Cel de-al Treilea Congres Mondial de Tribologie, SUA, 2005. Toate acestea constituie o recunoaștere pentru o activitate de cercetare prestigioasă, concretizată în peste 55 de contracte/granturi de cercetare și în peste 320 de lucrări științifice, dintre care peste 60 în străinătate. Deși preocupat în permanență de studiu, de cercetarea științifică proprie în domeniul Tribologiei, Mecanicii Contactului și Nanotribologiei, a găsit întotdeauna timp pentru colegii mai tineri, îndrumându-i și sfătuindu-i cu multă competență, și participând cu întregul său suflet generos la creșterea și succesele altora. Academicianul EMANUEL DIACO-NESCU a fost un om nobil în toate împrejurările vieții sale, un om cu o înaltă sensibilitate la tot ce exista în jurul său și, în mod deosebit, la problemele legate de școala tehnică superioară, identificându-se cu învățământul superior sucevean, care îi datorează enorm. Tot timpul demn, a reușit să câștige prețuirea și respectul tuturor celor din jur care i-au cunoscut și perceput personalitatea proeminentă, plină de înțelepciune. Prin stingerea sa din viață, comunitatea academică pierde un profesor și un cercetător de excepție, dar și un om cu alese calități intelectuale și morale. Regrete eterne și Dumnezeu să-l odihnească în pace! Biroul operativ al Senatului Universității „Ștefan cel Mare” Suceava