Scurtă relatare despre înfiinţarea Şcolii Politehnice ” Gh. Asachi ” din Iaşi

În toamna anului 1937 au început cursurile la toate instituţiile de învăţă­mânt superior din ţară, la toate facultăţile şi secţiile de specialitate, numai la secţiile de ştiinţe tehnice ale Universităţii din Iaşi cursurile nu au început; examenele de admitere în anul întâi nu s-au mai ţinut şi nici cele pentru diplome de inginer. Prin legea din 20 martie 1937, votată în parlament, secţiile de ştiinţe tehnice au fost desfiinţate şi universităţile nu mai aveau dreptul de a elibera diplome cu titlu de inginer. Prevederea din lege, privind posibilitatea înfiinţării unei şcoli politehnice la Iaşi nu a fost finalizată. Trebuia ca guvernul, sau guvernele şi miniştrii care vor urma, să găsească acea posibilitate. La intervenţia din 6 aprilie 1937 a Consiliului profesoral constituit la Iaşi (rector fiind recomandat prof Cristea Otin), Ministerul Educaţiei Naţionale, după şase luni, abia în luna octombrie, răspunde că a hotărât amânarea punerii în funcţiune a Şcolii Politehnice “Gh. Asachi”, Iaşi pe motiv că nu sînt îndeplinite condiţiile legale şi materiale compatibile.

Într-un an de vârf al dezvoltării economice şi industriale antebelice s-a desfiinţat învăţământul tehnic superior la Iaşi, respectiv în toată partea ţării de la răsărit de Carpaţi (Moldova, Basarabia şi Bucovina).

În timpul verii guvernul a demisionat şi s-a dizolvat parlamentul. Noul guvern interimar, tot de factură liberală şi tot sub conducerea lui Gh. Tătărăscu, a fixat alegeri generale pentru a doua   jumătate a lunii decembrie 1937. Orice intervenţie la minister rămânea fără răspuns, deşi ministru era tot dr. C. Anghelescu. De altfel nici nu s-a semnalat vre-o altă intervenţie oficială; apărea că totul decurge în mod normal.

In hotărârea ministerului din luna octombrie nu se specifica nimic despre soarta studenţilor de la secţiile de ştiinţe tehnice ale Universităţii din Iaşi. Aceasta era situaţia când studenţii au început să acţioneze pe cont propriu. Memoriile acestora către minister rămâneau fără răspuns şi nici ziarele nu le publicau. La cererile de transferare, cele două Şcoli Politehnice din ţară, de la Bucureşti şi Timişoara, răspundeau că nu primesc studenţi de la universităţi, deoarece nu se potrivesc programele de învăţământ.

Era către sfârşitul lunii noiembrie când situaţia studenţilor de la secţiile de ştiinţe tehnice începea să devină disperată. La o adunare a acestora, amfiteatrul profesorului Ştefan Procopiu fiind plin până la refuz, au vorbit studenţii Ioan Topor, Mihai Munteanu, I. Vişan ş.a. expunând mai în amănunt despre cele relatate mai sus; unii făcuseră chiar deplasări pe la Bucureşti şi Timişoara. Când adu­narea se apropia de sfârşit am intervenit, propunând să declarăm grevă, să închidem uşile Facultăţii de ştiinţe şi nimeni să nu mai intre la cursuri; poate aşa vor scrie ziarele de noi, ministerul şi toată lumea vor afla despre soarta noastră. Era, se pare, în ziua de 27 noiembrie. A fost o aprobare unanimă, nimic nu a fost premeditat şi în mod spontan a început să se organizeze greva. S-a ales o delegaţie pentru Bucureşti din care făceam parte împreună cu colegul Marcu Maxim de la chimie tehnologică; s-au adunat bani pentru drum, fiecare a dat cât a putut, fiecare se oferea să ajute cu ceva. S-au dat sugestii unde să se prezinte delegaţia la Bucureşti. O altă delegaţie din care făceam parte împreună cu colegii Marcu Maxim, Emil Luca şi I. Vişan de la chimie tehnologică s-a prezentat la decanul Facultăţii de ştiinţe, prof Petre Bogdan. După ce s-a pronunţat că greva deranjează învăţământul şi să înceteze imediat, la rugămintea delegaţiei, decanul a acceptat să o însoţească la Victor Iamandi, ministrul cultelor în guvernul interimar şi candidat în alegeri în Iaşi, care se afla în localitate. Decanul a expus situaţia învăţământului tehnic superior la Iaşi, adăugând că studenţii au declarat grevă. Audienţa a avut loc la Prefectura Judeţului Iaşi din Palatul Culturii, de faţă fiind şi prefectul. Victor Iamandi a promis tot sprijinul, a dat delegaţiei şi o scrisoare către prof. Ştefănescu Goangă, care răspundea de învăţământul superior în minister; ameninţător s-a exprimat: „fără grevă” şi a repetat “fără grevă, că ne supărăm”. Guvernului interimar, care organiza alegerile, nu-i venea de loc bine o asemenea acţiune, când propaganda electorală era în plină desfăşu­rare. Profesorul Cristea Otin nu a fost de găsit în laşi, se spunea că se află la Bucureşti, fiind consilier la Direcţia Monopolurilor Statului.

Abia după declanşarea grevei au început să scrie ziarele, publicul să afle că s-a desfiinţat învăţământul tehnic superior în Iaşi, instituţii şi personalităţi să devină interesate. Greva i-a trezit pe toţi din amorţire. Între 30 noiembrie şi 5 decembrie 1937, ziarele au publicat în fiecare zi despre grevă şi despre doleanţele studenţilor; din laşi, ziarele Opinia şi Lumea, iar din Bucureşti, ziarele Dimineaţa, Adevărul ş.a.

Era probabil în ziua de 29 noiembrie când cei doi din delegaţie ne-am prezentat la Ministerul Educaţiei Naţionale. Prof. Ştefănescu Goangă se afla la Cluj unde era candidat în alegeri; de asemenea, nici ministrul nu se afla. Am lăsat la Direcţia învăţământului superior scrisoarea de la Victor Iamandi şi memoriul, având promisiuni că vor ajunge unde trebuie. Profesorul Nicolae Iorga, preşedintele Academiei Române, a promis că se va interesa, dar că nu este de acord cu asemenea greve. Toate personalităţile la care ne prezentam promiteau sprijin, erau de acord cu greva. Mihai Manoilescu, preşedintele AGIR-ului (Adunarea Generală a Inginerilor din România), la rugămintea delegaţiei, a acceptat să dea un comunicat în sensul că “greva studenţilor de la Iaşi este îndreptăţită, deoarece nu se respectă o lege”. A doua zi, ziarele din Bucureşti scriau că AGIR-ul este solidar cu greva studenţilor de la Iaşi, deşi comunicatul nu era chiar aşa. Ziarele mai relatau că la Iaşi peste 490 de studenţi continuă greva foamei,  de asemenea că studenţii de la celelalte facultăţi se află în grevă de solidarizare cu cei de la ştiinţe tehnice.

În ziua de 2 decembrie delegaţia s-a prezentat, din nou, la minister şi imediat a fost primită de ministru, de faţă fiind şi prof. Petre Bogdan, probabil chemat de la Iaşi. Ministrul, foarte supărat, ne-a spus : “voi sunteţi comunişti, numai comuniştii fac greve, sunteţi buni de arestat, credeţi voi că, prin lege, Şcoala Politehnică din Iaşi a fost înfiinţată ? ” Am răspuns că nu suntem comunişti şi că nici nu ştim bine ce este comunismul. Am relatat situaţia grea în care ne aflăm împreună cu colegii de la Iaşi, că Şcolile Politehnice de la Bucureşti şi Timişoara, prin transfer, nu ne primesc, că majoritatea suntem lipsiţi de mijloace materiale pentru a începe studii din anul întâi în altă parte, că nu mai ştim ce să facem şi rugăm să se rezolve situaţia noastră. Nu ne-a trecut prin gând şi nici n-am fi avut curajul, să întrebăm dacă profesorii şi studenţii de la Şcoala Politehnică din Bucureşti erau comunişti, când în luna februarie, au declarat grevă, cerând desfiinţarea învăţământului tehnic supe­rior din cadrul universităţilor şi au avut chiar succes. Ministrul s-a mai liniştit şi a continuat : “Împreună cu domnul decan am rezolvat problema, vor începe cursurile la Iaşi, se vor ţine şi examenele pentru diplome de inginer; am comunicat şi la Universitatea din Iaşi despre aceasta; daţi acum un telefon, de aici, colegilor voştri să înceteze greva”. Am promis că vom telefona din oraş, deoarece există un consemn între noi ca greva să înceteze când rezolvarea este în conformitate cu legea din 20 martie. “A ! şi la asta v-aţi gândit ? ! vă va lămuri mai în amănunt domnul decan”. În drum spre hotelul Splendid unde locuia, decanul a repetat ceea ce a spus şi ministrul, apoi în holul hotelului ne-a arătat că pe diploma de inginer va scrie Universitatea din Iaşi, apoi Şcoala Politehnică ” Gh. Asachi “. La întrebarea dacă rezolvarea este în conformitate cu legea, decanul a dat un răspuns neconvingător. Dacă o asemenea soluţie ar fi fost posibilă, am fi anunţat imediat colegii de la Iaşi să înceteze greva. Ne aflam în mare dilemă şi ne-am hotărât să-l consultăm pe prof Cristea Otin. Acesta, după ce a luat contact cu decanul, ne-a spus că rezolvarea nu este în concordanţă cu legea, Şcoala Politehnică apărând în cadrul universităţii deşi prin lege învăţământul tehnic superior din universităţi s-a desfiinţat; să aşteptăm până a doua zi când, la insistenţa lui, s-a convocat o şedinţă la minister cu toţi rectorii din ţară şi se va hotărî totul. Ne-a sfătuit că a doua zi să fim prin preajma ministerului, că s-ar putea să fim chemaţi de ministru. A doua zi, după vre-o trei ore de aşteptare, ne-a chemat ministrul (de faţă fiind toţi rectorii din ţară) care, enervat, ne-a întrebat : “De ce nu aţi anunţat la Iaşi să înceteze greva ? de ce m-aţi minţit ? “ Am răspuns ceva în sensul că nu am fost bine lămuriţi, nu mai puteam găsi alte motive. A intervenit prof Cristea Otin : “Domnule ministru, eu am spus studenţilor să aştepte până astăzi”.  Apoi ministrul a continuat : “m-am consultat cu toţi rectorii din ţară şi am dat decizia de funcţionare a Şcolii Politehnice ” Gh. Asachi ” din Iaşi “. Ne-a chemat mai aproape spunând : „vă dau această decizie, duceţi-o la Iaşi, lipiţi-o pe uşa Facultăţii de ştiinţe şi spuneţi colegilor voştri şi la toată lumea, că nu ministrul a fost vinovat atunci când s-a desfiinţat învăţământul tehnic la Iaşi, că alte foruri şi alţii au hotărât ; acum cred că veţi înceta greva, care mi-a provocat atâtea supărări”. Am mulţumit ministrului şi rectorilor; am plecat apoi direct la Palatul Telefoanelor şi am comunicat colegilor că avem decizia la noi. Deşi am pronunţat consemnul, colegii nu ne credeau, spuneau că suntem forţaţi să vorbim aşa şi că aşteaptă până vom sosi la Iaşi.

În dimineaţa de 4 decembrie, în gara Iaşi ne-au aşteptat, colege şi colegi şi cu toţii am plecat la Universitate. Lângă uşa Facultăţii de ştiinţe era o placardă mare pe care scria Şcoala Politehnică ” Gh. Asachi ” -Iaşi, iar cu litere mai mici “de luni încep cursurile„. Am lipit decizia pe uşă, aşa cum a dorit ministrul dr. Constantin Anghelescu. Pe Sala Paşilor pierduţi ne-am revăzut cu alţi colegi, unii cu lacrimi în ochi de bucurie. La ora 11 a avut loc o adunare în aula Universităţii la care au luat parte şi cadre didactice.

Unele aspecte cu caracter mai general merită să fie scoase în evidenţă. În presă au apărut doar câteva nume de studenţi care au luat parte la grevă, unele nume apar şi în prezenta relatare. Meritele înfiinţării Scolii Politehnice ” Gh. Asachi ” din Iaşi aparţin în mod egal tuturor colegelor şi colegilor care au riscat enorm de mult, într-un timp de mari frământări politice şi sociale din ţara noastră.

Ar trebui citaţi undeva toţi cei care erau studenţi la secţiile de ştiinţe tehnice ale Universităţii din Iaşi in anul 1937, inclusiv absolvenţii care nu-şi susţinuseră încă examenul de diplomă. O bună parte din acea generaţie şi-a susţinut examenul de diplomă până in 1940, alţii în timpul războiului, unii au decedat pe front, un număr de loc neglijabil, au terminat studiile după 1944 şi după prizonieratul din URSS. Toţi aceşti colegi au depăşit vârsta de opt decenii, cei ce mai supravieţuiesc vor afla că generaţiile care au urmat nu i-au uitat.

Pe atunci exista autonomia universitară, poliţia, organele de ordine ale Ministerului de Interne nu aveau voie să intervină in interiorul Universităţii, decât la solicitarea rectorului. Rectorul, prof. Traian Bratu, nu a solicitat o astfel de intervenţie, deşi greva deranja învăţământul. Nici prefectul de Iaşi şi nici Victor Iamandi, ministru in guvernul interimar şi candidat in alegeri la Iaşi, nu a trimis organele de ordine să intervină pentru stoparea grevei, deşi deranja alegerile. Dacă organele de ordine ar fi intervenit este greu de presupus ce s-ar fi întâmplat.

Acest articol a aparut in ziarul local – « Evenimentul » din 15 noimbrie 2003, datorita insistentei dlui prof. dr.ing. Dumitru Olaru de la catedra – Organe de Masini ¹

Colegii povesteau cum in timpul grevei, profesorii Ştefan Procopiu, Gheorghe Alexa ş.a., i-au sfătuit să aibă grijă de sănătatea lor şi să renunţe la greva foamei; că le-au oferit bani pentru mâncare şi ţigări şi că numai ţigările le-au primit.

Greva s-a desfăşurat din ziua de 27 noiembrie şi până in seara zilei de 3 decembrie 1937. A avut un caracter absolut profesional. În nici un ziar nu s-a relatat ceva din care să reiasă că ar fi avut vre-un caracter politic. Au luat parte la grevă studenţi de diverse opinii politice, de diverse credinţe reli­gioase, origini etnice şi sociale. Grevă de solidarizare au declarat şi studenţii de la Facultăţile de medicină, de drept, de ştiinţe şi de litere şi filosofie ; greva foamei au declarat-o insă numai cei de la secţiile de ştiinţe tehnice.

Intervenţiile profesorilor Cristea Otin, primul rector al Şcolii Politehnice ” Gh. Asachi ” din Iaşi şi Petre Bogdan, decanul Facultăţii de ştiinţe a Univer­sităţii din Iaşi au fost hotărâtoare pentru finalizarea întregii acţiuni. Comu­nicatul din presă a AGIR-ului, sub semnătura preşedintelui prof. Mihai Manoilescu, de solidarizare cu doleanţele studenţilor de la Iaşi, a avut o influenţă cu totul deosebită.

Guvernul interimar nu a reuşit in alegerile din 20 decembrie 1937. După alt guvern interimar de foarte scurtă durată, au urmat, după luna februarie 1938, numai dictaturi cu suspendarea constituţiei şi desfiinţarea partidelor politice; de asemenea concentrări militare masive şi apoi războiul. Dacă nu ar fi existat acea grevă, se poate afirma că învăţământul tehnic superior din Iaşi ar fi rămas desfiinţat pentru multă vreme. S-ar fi înfiinţat mult mai târziu, după anul 1948, aşa cum s-a înfiinţat şi în alte oraşe din ţară ; s-ar fi pierdut însă continuitatea şi baza materială ; cadrele didactice s-ar fi dispersat şi totul ar fi trebuit să fie luat de la început.

Anexele cu extrasele din ziare au fost obţinute prin strădania colegului inginer Gh. Coman din Bucureşti, care a avut şi o importantă contribuţie pentru extinderea grevei la celelalte facultăţi ale universităţii din Iaşi.

 

Iaşi, iunie 1998

Prof. dr. doc. ing. Niculai  Popinceanu

• textul a fost reprodus conform ortografiei utlizate de regretatul prof. dr.ing. N. Popinceanu
• Fotocopia a fost inserata de AMIS